Lucian Bozian

Lucian Bozian este în prezent Partener în cadrul D&B David şi Baias, alăturându-se echipei de Concurenţă şi Ajutor de Stat în ianuarie 2014, după ce, anterior, a fost vreme de 7 ani inspector de concurenţă în cadrul Consiliului Concurenţei din România. Domeniile sale de specializare sunt dreptul concurenţei, controlul concentrărilor economice, ajutoare de stat, legislaţia privind controlul investiţiilor şi subvenţiilor străine, expertiza sa în domeniul concurenţei fiind recunoscută în mod constant de publicaţii internaţionale precum Chambers & Partners Europe, Legal 500, Global Competition Review şi Who’s Who Legal.

Lucian asistă în mod frecvent clienţi locali sau internaţionali în diferite proceduri în faţa Consiliului Concurenţei, precum inspecţii inopinate, inclusiv inspecţii de tip IT Forensic, anchete sectoriale ori investigaţii având ca obiect practici anticoncurenţiale precum cele de tip cartel, schimburi de informaţii sensibile concurenţial, acorduri verticale restrictive în distribuţie ori franciză, ori cele specifice abuzului de poziţie dominantă, dar şi în implementarea unor măsuri interne care să prevină încălcarea regulilor de concurenţă, precum implementarea unor programe de conformare, pregătirea de proceduri interne de reacţie, susţinerea de traininguri specializate ori inspecţii simulate, revizuirea constantă a politicilor comerciale.

Totodată, Lucian asistă frecvent clienţi implicaţi în diferite tranzacţii locale sau multi-jurisdicţionale ori proiecte de investiţii, atât din perspectiva regulilor de concurenţă specifice tranzacţiilor, precum gestionarea informaţiilor sensibile în fazele premergătoare şi obţinerea autorizării Consiliului Concurenţei, cât şi din perspectiva notificării şi obţinerii autorizării operaţiunilor sub regimul controlului investiţiilor în România.

Lucian este implicat constant în proiectele ce vizează legislaţia primară ori secundară în domeniul concurenţei, precum şi cea privind controlul investiţiilor, fiind membru activ în diferite grupuri de lucru create la nivelul asociaţiilor de business. De asemenea, participă şi / sau susţine prezentări în cadrul conferinţelor şi evenimentelor legate de domeniul concurenţei.

Lucian este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 2004, şi membru al Baroului Bucureşti începând cu anul 2015. De a lungul carierei, Lucian a urmat o serie de cursuri şi specializări în domeniul concurenţei, în ţară şi în străinătate, precum: Master în Drept European, Universitatea Spiru Haret Bucureşti (2006), Competition Economics – Barcelona Graduate School of Economics (2011), Dawn Raids in Practice – Investigative Methods in Antitrust – U.S. Department of Justice and Federal Bureau of Investigation (Bucureşti, 2013), PG Diploma on EU Competition Law – King’s College London (2024).

Contact

+40 21 225 3770
lucian.bozian@david-baias.ro

Parteneri D&B David şi Baias

Sorin David
Dan Dascălu
Anda Rojanschi
Ana-Maria Iordache
Mihail Boian
Cristina Păduraru
Ovidiu Bold
Lucian Bozian