Skip to content
Cauze reprezentative CJUE
- D&B a asistat Rafinăria Steaua Română în Cauza C-431/12 în faţa CJUE.
Hotărârea pronunţată în această cauză este una de referinta, fiind prima în aceasta materie prin care CJUE a recunoscut dreptul contribuabililor de a obine dobânzi de la stat pentru rambursarea cu intarziere a TVA şi conducând modificarea legii naţionale în acest sens.
- D&B a asistat BCR Leasing în Cauza C-438/13 în faţa CJUE.
Instanţa europeană a confirmat interpretarea avocaţilor D&B David şi Baias, reţinând că, societăţile de leasing care sunt în imposibilitatea de a recupera de la utilizatori bunurile care fac obiectul unui contract de leasing financiar, ulterior rezilierii acestuia din culpa utilizatorului, nu pot fi obligate să colecteze TVA şi nici să emită facturi în nume propriu pentru aceste bunuri întrucât o astfel de situaţie nu poate fi considerată o livrare de bunuri (către sine) efectuată cu titlu oneros în sensul Directivei de TVA.
- D&B a asistat Orange România în Cauza C-61/19 în faţa CJUE.
Hotărârea pronunţată în această cauză este edificatoare pentru analiza valabilităţii consimţământului exprimat de consumatori cu privire la contractele încheiate cu operatorii de date în domeniul telecomunicaţiilor. Curtea a stabilit că de regulă, consumatorii se află pe o poziţie de inferioritate faţă de operatori, având în vedere clauzele contractuale utilizate de regulă, care sunt prestabilite şi apte să inducă în eroare consumatorul, obligându-l să ofere un consimţământ de prelucrare şi stocare a datelor cu caracter personal.
- D&B a asistat Grup Servicii Petroliere în Cauza C-291/18 în faţa CJUE.
În această cauză, CJUE a stabilit că scutirea de TVA aplicabilă navelor utilizate pentru navigaţia în largul mării, nu se aplică şi livrării unor construcţii plutitoare, precum platformele de foraj marin autoridicătoare care sunt utilizate preponderent în poziţie imobilă pentru a exploata zăcăminte de hidrocarburi în mare.
- D&B a asistat Petrotel Lukoil în Cauza C-68/18 în faţa CJUE.
În această cauză, CJUE a stabilit că nu sunt conforme cu dreptul Uniunii practici naţionale care prevăd impozitarea unor produse energetice consumate în cadrul centralei termoelectrice a instituţiei în care au fost fabricate, în măsura în care acest consum urmăreşte să producă produse energetice prin generarea energiei termice necesare procesului tehnologic de fabricare a produselor menţionate
- D&B a asistat Quadrant Amroq Beverages în cauza C-332/21.
Trimiterea preliminară a fost generată de o serie de dispute fiscale ce vizau restituirea accizelor achitate de companie. Problema de drept european a fost una foarte complexa si inovativa, intrucat livrarile intracomunitare din lanţul de aprovizionare al companiei au scos în evidenta ca mai multe state membre interpretau dreptul european în mod diametral opus, chiar pe aspectul scutirii. CJUE a validat însă argumentele avocatilor D&B şi a decis în favoarea aplicării scutirii.
- D&B a asistat Banca A în cauza C-827/21 în faţa CJUE.
În această cauză CJUE a fost chemată să stabilească dacă instanţele naţionale trebuie să dea o interpretare conformă cu dispoziţiile europene referitoare la fuziunile transfrontaliere care reglementează neimpozitarea veniturilor provenite din anularea participaţiei societăţii beneficiare la capitalul societăţii cedente şi în cazul fuziunilor naţionale, în măsura în care legiuitorul naţional a intenţionat stabilirea aceleiaşi soluţii fiscale pentru operaţiunile interne ca şi pentru operaţiunile transfrontaliere.
- D&B a asistat Uniqa în susţinerea apărării alături de echipa de avocaţi care a asigurat reprezentarea în în cauza C-267/21 în faţa CJUE. Prin soluţia pronunţată CJUE a stabilit că serviciile de soluţionare a daunelor prestate de societăţi corespondente în numele şi pe seama unei societăţi de asigurări nu fac parte din serviciile prestate de consultanţi, ingineri, birourile de consultanţă, avocaţi, contabili şi alte servicii similare şi nici din prelucrările de date sau din furnizarea de informaţii şi, ca atare, TVA nu era datorat în România.
- D&B a asistat Philips Orăştie în cauza C-487/20 în faţa CJUE. Prin soluţia pronunţată, CJUE a hotărât că Directiva TVA, precum şi principiul echivalenţei se opun unei legislaţii naţionale care prevede norme procedurale pentru demersurile legate de rambursarea TVA întemeiate pe o încălcare a regulilor sistemului comun de TVA, care sunt mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor acţiuni similare întemeiate pe o încălcare a legislaţiei naţionale privind alte impozite decât TVA.
- D&B asistă Greentech în faţa CJUE. În această cauză, CJUE a fost chemată să se pronunţe din perspectiva Directivei de TVA, dacă autorităţile fiscale din statele membre pot proceda la negarea dreptului de deducere a TVA în condiţiile în care TVA a fost achitată şi colectată la bugetul de stat, iar potrivit legislaţiei naţionale restituirea acesteia este imposibil de realizat.
- D&B a colaborat în susţinerea apărării cu echipa de avocaţi a PwC Belgia care a reprezentat Cabot Plastics în Cauza C-232/22 în faţa CJUE. În această cauză, CJUE a adus o serie de clarificări extrem de importante în privinţa problematicii controversate a sediilor fixe pentru TVA, abordând pentru prima dată problema serviciilor de procesare pe bază de contract în regim de exclusivitate.
- D&B asistă Prysmian în susţinerea apărării alături de echipa de avocaţi care asigură reprezentarea în Cauza C-168/23 în faţa CJUE. În această cauză, CJUE a adus o serie de clarificări extrem de importante în privinţa problematicii controversate a sediilor fixe pentru TVA, abordând pentru prima dată problema serviciilor de procesare pe bază de contract în regim de exclusivitate.
- D&B asistă Weatherford în Cauza C-527/23 in faţa CJUE. În această cauză, CJUE a fost chemată să se pronunţe, din perspectiva Directivei de TVA, cu privire la dreptul de deducere a TVA a serviciilor de administrare şi management prestate în interiorul unui grup.
- D&B a reprezentat o societate din industria energiei într-un litigiu în urma căruia au obţinut o reducere cu 23% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei, având în vedere că aceasta a fost una dintre cele mai mari amenzi aplicate unor astfel de companii de către Consiliului Concurenţei în istoria sa.
- D&B a reprezentat o societate producătoare de materiale de construcţii într-un litigiu în urma căruia a obţinut anularea definitivă şi irevocabilă a unei decizii a Consiliului Concurenţei prin care a fost impusă o amendă în valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro pentru presupusa participare la un cartel de stabilire a preţurilor pe 4 ani pe piaţa cimentului românesc.
- D&B a asistat un important furnizor de servicii de echipare a hidrocentralelor în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obţinând anularea unei decizii de impunere pentru TVA în cuantum de peste 48 de milioane de lei precum şi restituirea sumei achitate.
- D&B a reprezentat o companie din industria petrolieră într-un litigiu în urma căruia a obţinut reducerea cu 6 milioane de euro a unei amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei pentru un presupus cartel având ca obiect retragerea unui tip de benzină de pe piaţă.
- D&B a reprezentat o societate din industria petrolieră într-un litigiu, obtinand reducerea semnificativă a unei amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei, de la 116 milioane de Euro la 21 milioane de Euro.
- D&B a reprezentat o societate într-un litigiu în urma căruia a obţinut anularea deciziei de impunere prin care organele fiscale au stabilit obligaţii fiscale suplimentare şi accesorii în cuantum de 24 milioane de lei.
- D&B a asistat o societate intr-un litigiu obţinând anularea unei decizii de impunere prin care organele fiscale au refuzat dreptul de deducere a TVA în valoare de aproximativ 10 milioane de lei.
- D&B a reprezentat cu succes o municipalitate în recunoaşterea dreptului de rambursare TVA în cuantum de 3 milioane euro pentru investiţiile în infrastructura locală precum cea de termoficare şi canalizare, exploatată de societăţile controlate, iar nu de aceasta în mod direct.
- D&B a asistat şi reprezentat cu succes un furnizor din industria autor în faţa instanţelor de judecată care au pronunţat o hotărâre favorabilă de anulare a unei ajustări a preţurilor de transfer care a dus la o evaluare de 8,3 milioane de euro reprezentând impozit pe profit şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, servicii de audit şi impozit pe venitul nerezidenţilor.
- D&B a asistat cu succes o companie în obţinerea mai multor decizii finale favorabile care au obligat autorităţile fiscale să acorde companiei o sumă de câteva zeci de milioane de euro reprezentând contribuţii sociale plătite şi nedatorate la bugetul de stat.
- D&B a asistat cu succes o companie din construcţii pentru anularea unei decizii de impunere de peste 23 milioane emisă de ANAF în urma reîncadrării nelegale a diurnelor achitate în cadrul unei detaşări transnaţionale în UE ca venituri din salarii.