Sorin David

Sorin David (Partener Coordonator) este membru în Baroul Bucureşti din anul 1991 şi arbitru al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. A absolvit instituţii de învăţământ superior din România (doctorat summa cum laude), Statele Unite ale Americii (Masterat în Drept fiscal – “with honors”) şi Olanda (studii post-universitare). Sorin David este cadru universitar al Facultăţii de Drept din Bucureşti, unde predă dreptul comercial şi dreptul concurenţei. Este expert în domeniul societăţilor comerciale şi al grupurilor de societăţi, în dreptul concurenţei şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.

Sorin David este autor al unui număr de peste 30 de articole de drept în publicaţii de specialitate din România sau din străinătate. De asemenea, a publicat în coautorat lucrarea intitulată “Legea Societăţilor Comerciale. Comentariu pe articole”, una dintre lucrările de referinţă privind dreptul societăţilor comerciale din România, premiată de Academia Română.

Sorin David a participat la diferite proiecte vizând armonizarea legislaţiei româneşti cu reglementările UE şi alinierea la practicile internaţionale. Printre domeniile sale de specializare se numără concurenţa, drept comercial, protecţia consumatorului, Chambers and Partners desemnându-l drept “Eminent Practitioner” în domeniile Concurenţa şi Drept Corporatist, fuziuni şi achiziţii.

Recent, Sorin David a acordat consultanţă unui număr semnificativ de clienţi din domeniul producţiei, distribuţiei şi comercializării de bunuri de larg consum, în cadrul unor tranzacţii importante. A acordat consultanţă şi a coordonat proiecte de anvergură constând atât în achiziţii, cât şi în restructurări ale unor societăţi româneşti sau filiale româneşti ale unor societăţi multinaţionale.

Contact

+40 21 225 3770
sorin.david@david-baias.ro

Parteneri D&B David şi Baias

Sorin David
Dan Dascălu
Anda Rojanschi
Ana-Maria Iordache
Mihail Boian
Cristina Păduraru
Ovidiu Bold
Lucian Bozian