România a ratificat Convenţia încheiată cu Principatul Liechtenstein pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor (Convenţia) şi Protocolul la aceasta, semnate la Berna la 10 noiembrie 2022. Urmează notificarea reciprocă, în scris, pe cale diplomatică, între cele două state, în vederea îndeplinirii procedurilor pentru intrarea în vigoare a Convenţiei. Convenţia va intra în vigoare în ultima zi a lunii în care s-a primit ultima dintre notificări şi va produce efecte în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care Convenţia a intrat în vigoare.